Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50

Geneza 13

1. Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevasta sa, şi tot ce avea, împreună cu Lot.
2. Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.
3. Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
4. în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
5. Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
6. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
7. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi Feresiţii locuiau atunci în ţară.
8. Avram a zis lui Lot: "Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
9. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga."
10. Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
11. Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
12. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Câmpie, şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
13. Oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
14. Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: "Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
15. căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o da ţie şi seminţei tale în veac.
16. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
17. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da".
18. Avram şi-a ridicat corturile, şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.