Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Ieremia 38

1. Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal, fiul lui Şelemia, şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele, pe care le spunea Ieremia întregului popor, zicând:
2. "Aşa vorbeşte Domnul: ,Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi şi se va duce la Haldei, va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui, şi va trăi.
3. Aşa vorbeşte Domnul: ,Cetatea aceasta va fi dată în mâna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!'
4. Atunci căpeteniile au zis împăratului: ,Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta, şi a întregului popor, ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia, şi nu-i vrea decât nenorocirea."
5. Împăratul Zedechia a răspuns: "Iată-l că este în mâinile voastre; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!"
6. Atunci ei au luat pe Ieremia, şi l-au aruncat în groapa lui Machia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei, şi au pogorât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat în noroi.
7. Ebed-Melec, Etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
8. Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului, şi a vorbit împăratului astfel:
9. "Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu proorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!"
10. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: "Ia de aici treizeci de oameni cu tine, şi scoate din groapă pe proorocul Ieremia, până nu moare!"
11. Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia, şi s-a dus la casa împăratului, într-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo nişte petece de haine purtate şi nişte treanţe de haine vechi, şi le-a pogorât lui Ieremia în groapă, cu nişte funii.
12. Ebed-Melec, Etiopianul, a zis lui Ieremia: "Pune aceste petece purtate şi aceste treanţe sub subsuori, sub funii." Şi Ieremia a făcut aşa.
13. Au tras astfel pe Ieremia cu funiile, şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea temniţei.
14. Împăratul Zedechia a trimis după proorocul Ieremia, şi l-a adus la el la intrarea a treia a Casei Domnului. Şi împăratul a zis lui Ieremia: "Am să te întreb ceva, să nu-mi ascunzi nimic!"
15. Ieremia a răspuns lui Zedechia: "Dacă ţi-l voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ţi voi da un sfat, nu mă vei asculta."
16. Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia, şi a zis: "Viu este Domnul, care ne-a dat viaţa, că nu te voi omorî şi nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora, care vor să-ţi ia viaţa!"
17. Ieremia a zis atunci lui Zedechia: "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viaţă, şi nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta.
18. Dar dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile Haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!"
19. Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: "Mă tem de Iudeii care au trecut la Haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor, şi să mă batjocorească."
20. Ieremia a răspuns: "Nu te vor da." Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine, şi vei scăpa cu viaţă.
21. Dar dacă nu vrei să ieşi, iată ce mi-a descoperit Domnul:
22. "Toate nevestele care au mai rămas în casa împăratului lui Iuda, vor fi luate de căpeteniile împăratului Babilonului, şi vor zice jelind: ,Prietenii tăi cei buni te-au înşelat şi te-au înduplecat; dar când ţi s-au afundat picioarele în noroi, ei au fugit!'
23. Toate nevestele tale şi copiii tăi vor fi luaţi de Haldei; şi nu vei scăpa de mâinile lor, ci vei fi prins de mâna împăratului Babilonului, şi cetatea aceasta va fi arsă cu foc."
24. Zedechia a zis lui Ieremia: "Să nu ştie nimeni nimic din cuvintele acestea, şi nu vei muri!
25. Dar dacă vor auzi căpeteniile că ţi-am vorbit, şi dacă vor veni şi-ţi vor zice: ,Spune-ne ce ai spus împăratului, şi ce ţi-a spus împăratul, nu ne ascunde nimic, şi nu te vom omorî', -
26. să le răspunzi: ,Am rugat pe împărat să nu mă trimită iarăşi, în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!"
27. Toate căpeteniile au venit la Ieremia şi l-au întrebat. El le-a răspuns întocmai cum poruncise împăratul. Ei au tăcut atunci, şi au plecat, căci nimeni n-auzise nimic.
28. Ieremia însă a rămas în curtea temniţei până în ziua luării Ierusalimului."