Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Isaia 51

1. "Ascultaţi-Mă, voi, care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.
2. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam, şi spre Sara care v-a născut; căci l-am chemat, când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.
3. Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă.
4. Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea, şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor.
5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine, şi se vor încrede în braţul Meu.
6. Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.
7. Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.
8. Căci îi va mânca molia ca pe o haină, şi-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mântuirea Mea se va întinde din veac în veac."
9. Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?
10. Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?
11. Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.
12. Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,
13. şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?
14. În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pâine.
15. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor.
16. Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: ,Tu eşti poporul Meu!'
17. Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul ameţelii!
18. Căci nu este nici unul, care să-l călăuzească, din toţi copiii pe care i-a născut, nu este nici unul, care să-l ia de mână din toţi copiii pe care i-a crescut.
19. Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: - dar cine te va plânge? - pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. - ,Cum să te mângâi eu?'
20. Fiii tăi, leşinaţi, zăceau în toate colţurile uliţelor, ca cerbul într-un laţ, plini de mânia Domnului, şi de mustrarea Dumnezeului tău.
21. De aceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă:
22. ,Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: ,Iată că îţi iau din mână potirul ameţelii, potirul mâniei Mele, că să nu mai bei din el!
23. Şi îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îţi ziceau: ,Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!" Îţi făceai atunci spinarea ca un pământ, şi ca o uliţă pentru trecători.