Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Judecatorii 16

1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.
2. S-a spus oamenilor din Gaza: "Samson a venit aici". Şi l-au înconjurat, şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: "Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî".
3. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.
4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.
5. Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: "Înduplecă-l, şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.
6. Dalila a zis lui Samson: "Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit".
7. Samson i-a zis: "Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om".
8. Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă". Şi ea l-a legat cu funiile acestea.
9. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: "Filistenii sunt asupra ta Samson"! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.
10. Dalila a zis lui Samson: "Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat".
11. El i-a zis: "Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om".
12. Dalila a luat nişte funii noi, şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: "Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.
13. Dalila a zis lui Samson: "Până acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat". El i-a zis: "N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii".
14. Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: "Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot.
15. Ea i-a zis: "Cum poţi spune: ,Te iubesc!' când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare."
16. Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte,
17. şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: "Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om".
18. Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: "Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui". Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adus argintul în mâini.
19. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.
20. Atunci ea a zis: "Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: "Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura". Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.
21. Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorât la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.
22. Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.
23. Şi domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se înveselească. Ei ziceau: "Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru."
24. Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: "Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii."
25. În bucuria inimii lor, au zis: "Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!" Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.
26. Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: "Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa, şi să mă reazem de ei."
27. Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson, cum juca.
28. Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: "Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!"
29. Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga.
30. Samson a zis: "Să mor împreună cu Filistenii!" S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.
31. Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.