Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27

Leviticul 12

1. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2. "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Când o femeie va rămâne însărcinată, şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.
3. În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.
4. Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se cureţe de sângele ei; să nu se atingă de nici un lucru sfânt, şi să nu se ducă la sfântul locaş, până nu se vor împlini zilele curăţirii ei.
5. Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se curăţească de sângele ei.
6. Când se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot, şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.
7. Preotul să le jertfească înaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel, ea va fi curăţită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.
8. Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată."