Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Proverbele 15

1. Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.
2. Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. -
3. Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. -
4. Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. -
5. Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept. -
6. În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare. -
7. Buzele înţelepţilor seamănă ştiinţa, dar inima celor nesocotiţi este stricată. -
8. Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. -
9. Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după neprihănire. -
10. Cine părăseşte cărarea este aspru pedepsit, şi cine urăşte mustrarea va muri. -
11. Locuinţa morţilor şi Adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor! -
12. Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi. -
13. O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. -
14. Inima celor pricepuţi caută ştiinţa, dar gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie. -
15. Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. -
16. Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare! -
17. Mai bine un prânz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat, şi ură. -
18. Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. -
19. Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. -
20. Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mama sa. -
21. Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept. -
22. Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici. -
23. Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! -
24. Pentru cel înţelept cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la locuinţa morţilor, care este jos. -
25. Domnul surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarele văduvei. -
26. Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. -
27. Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi. -
28. Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi. -
29. Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi. -
30. O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele. -
31. Urechea care ia aminte la învăţăturile care duc la viaţă, locuieşte în mijlocul înţelepţilor. -
32. Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. -
33. Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei. -