Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150

Psalmii 41

1. Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;
2. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.
3. Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.
4. Eu zic: "Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta."
5. Vrăjmaşii mei zic cu răutate despre mine: "Când va muri? Când îi va pieri numele?"
6. Dacă vine cineva să mă vadă, vorbeşte neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău; şi când pleacă, mă vorbeşte de rău pe afară.
7. Toţi vrăjmaşii mei şoptesc între ei împotriva mea, şi cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.
8. "Este atins rău de tot, - zic ei - iată-l culcat, n-are să se mai scoale!"
9. Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.
10. Dar Tu, Doamne, ai milă de mine şi ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine.
11. Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu.
12. Tu m-ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, şi m-ai aşezat pe vecie înaintea Ta.
13. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Amin! Amin!