Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

2 Imparati 3

1. Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani.
2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său;
3. dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
4. Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci cu lâna lor.
5. La moartea lui Ahab, împăratul Moabului s-a răsculat împotriva împăratului lui Israel.
6. Împăratul Ioram a ieşit atunci din Samaria, şi a numărat pe tot Israelul.
7. A pornit, şi a trimis să spună lui Iosafat, împăratul lui Iuda: "Împăratul Moabului s-a răsculat împotriva mea; vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?" Iosafat a răspuns: "Voi merge, eu ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi."
8. Şi a zis: "Pe care drum să ne suim?" Ioram a zis: "Pe drumul care duce în pustia Edomului."
9. Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului, au plecat; şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea.
10. Atunci împăratul lui Israel a zis: "Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!"
11. Dar Iosafat a zis: "Nu este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?" Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: "Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie."
12. Şi Iosafat a zis: "Cuvântul Domnului este cu el." Împăratul lui Israel, Iosafat, şi împăratul Edomului s-au pogorât la el.
13. Elisei a zis împăratului lui Israel: "Ce am eu a face cu tine? Du-te la proorocii tatălui tău şi la proorocii mamei tale." Şi împăratul lui Israel i-a zis: "Nu! căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!"
14. Elisei a zis: "Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine.
15. Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harfa." Şi pe când cânta cântăreţul din harfă, mâna Domnului a fost peste Elisei.
16. Şi a zis: "Aşa vorbeşte Domnul: "Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!
17. Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.
18. Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre;
19. veţi sfărâma toate cetăţile întărite şi toate cetăţile alese, veţi tăia toţi copacii cei buni, veţi astupa toate izvoarele de apă, şi veţi strica cu pietre toate ogoarele cele mai bune."
20. Şi dimineaţa, în clipa când se aducea jertfa, iată că a venit apa de pe drumul Edomului, şi s-a umplut ţara de apă.
21. Însă, toţi Moabiţii, auzind că împăraţii se suie să lupte împotriva lor, au chemat pe toţi cei în vârstă să poarte armele şi mai mari chiar, şi au stat la hotar.
22. S-au sculat dis-de-dimineaţă, şi când a strălucit soarele peste ape, Moabiţii au văzut în faţa lor apele roşii ca sângele.
23. Ei au zis: "Este sânge! Împăraţii au scos sabia între ei, s-au tăiat unii pe alţii; acum, la pradă, Moabiţi!"
24. Şi au mers împotriva taberei lui Israel. Dar Israel s-a sculat, şi a bătut pe Moab, care a luat-o la fugă dinaintea lor. Au pătruns în ţară, şi au bătut pe Moab.
25. Au sfărâmat cetăţile, au aruncat fiecare pietre, în toate ogoarele cele mai bune şi le-au umplut cu pietre au astupat toate izvoarele de apă, şi au tăiat toţi copacii cei buni; prăştiaşii au înconjurat şi au bătut Chir-Hareset, din care n-au lăsat decât pietrele.
26. Împăratul Moabului, văzând că fusese înfrânt în luptă, a luat cu el şapte sute de oameni, care scoteau sabia, să-şi croiască drum până la împăratului Edomului; dar n-au putut.
27. A luat atunci pe fiul său întâi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Şi o mare mânie a cuprins pe Israel, care s-a depărtat de împăratul Moabului, şi s-a întors în ţară.