Biblia - Sfânta Scriptură

Capitol

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141 142 143 144 145 146 147 148 149 150

Psalmii 36

1. Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: "Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui."
2. Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.
3. Cuvintele gurii lui sunt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.
4. În aşternutul lui se gândeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.
5. Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.
6. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace!
7. Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.
8. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adapi din şuvoiul desfătărilor Tale.
9. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
10. Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!
11. Să nu m-ajungă piciorul celui mândru, şi să nu mă pună pe fugă mâna celor răi.
12. Cei ce fac fărădelegea au şi început să cadă; sunt răsturnaţi, şi nu pot să se mai scoale.