Biserica Agape

Viziunea Bisericii Agape

Efeseni 4:11-16

11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
12. pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
13. până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14. ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;
15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
16. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Privintă din punct de vedere omenesc, orice Biserică, este condusă de anumite forţe:
  • de tradiţie
  • de personalităţi deosebite
  • de situația financiară, etc.

Biserica „Agape” doreşte să aibă o viziune biblică, condusă de Duhul lui Dumnezeu și de Cuvântul lui Dumnezeu!

Scopul pentru care noi existăm este ca să-L slăvim pe Dumnezeu – Efeseni 1:6,12

Biserica “Agape” nu este antropocentrică (centrată în om) ci este teocentrică (centrată în Dumnezeu) si în special hristocentrică (centrată în Hristos).

Pentru a deveni o astfel de Biserică, credem că trebuie să facem trei lucruri:

  1. trebuie să descoperim care este planul și care sunt scopurile lui Dumnezeu, şi să le definim pentru Biserica noastră
  2. trebuie să învăţăm să comunicăm între noi aceste scopuri în mod repetat
  3. trebuie să învăţăm să aplicăm gândurile lui Dumnezeu la nivelul întregii Biserici, prin organizarea noastră în jurul acestor scopuri biblice.

Informatii de contact

Biserica Agape
Str. Siminocului, 25
Bucuresti, RO
secretariat@agapebucuresti.ro